tot ce stii despre frumos,

martie 1, 2007

free-hotspot.com: in 2007 instalam 200 de puncte gratuite de acces wireless la Internet

Categorisit la cotidian — catalingociu @ 1:31 am

 

Compania irlandeza free-hotspot.com va instala in acest an in Romania aproximativ 200 de puncte de acces gratuit wireless la Internet (hotspot), principalele locatii vizate fiind hotelurile, restaurantele, cafenelele, barurile, benzinariile, magazinele dealerilor auto si alte spatii publice. free-hotspot.com administreaza una dintre cele mai importante retele fara fir din Europa, cu peste 600 de hotspot-uri gratuite in 14 tari europene.

“Nu va pot oferi un numar exact, dar credem ca un numar total de 200 de hotspot-uri instalate in acest an in Romania este un un obiectiv extrem de rezonabil si chiar modest pentru noi”, a declarat pentru ZF Joe Brunoli, vicepresedinte al free-hotspot.com.

“Ne concentram pe instalarea de hotspot-uri in Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Constanta, Brasov si Galati, orase in care ne recrutam in acest moment parteneri”, a adaugat Brunoli.
Conform lui, compania va cauta parteneri in fiecare zona, care va trebui sa instaleze si sa asigure mentenanta hotspot-ului. “Companiile cu care incheiem parteneriate activeaza de regula in zona de retele sau de servicii IT, care sunt deja active in pietele verticale pe care le vizam: restaurante, hoteluri, restaurante”, a spus Brunoli.

Investitia in fiecare hotspot este de aproximativ 100 de euro, principalele cheltuieli ale companiei urmand a fi directionate catre relatiile publice, marketing – in cooperare cu companiile partenere din Romania. “Suma de bani care va fi investita, si modalitatea de investitie urmeaza sa fie decisa in comun cu partenerii din Romania”, afirma Brunoli.

Compania a postat deja pe site-ul de recrutari online ejobs.ro anunturi de angajare pentru reprezentanti de vanzari pentru orasele Baia-Mare, Constanta, Hunedoara, Iasi si Satu-Mare.

Compania isi finanteaza activitatea exclusiv prin publicitatea difuzata prin intermediul hotspot-urilor.

Mesajele publicitare apar pe ecranul echipamentelor cu care sunt accesate serviciile de conectare la Internet (telefon mobil sau laptop). Publicitatea se afiseaza o data in momentul in care se acceseaza HotSpot-ul si atunci cand utilizatorul schimba website-ul. Compania sustine ca aceasta este o modalitate de a atrage atentia “deplina” a utilizatorilor catre machetele publicitare. Irlandezii afirma ca nu au semnat pana acum contracte de publicitate cu companii romanesti, dar precizeaza ca la nivel international lucreaza cu companii precum Sony, Vonage, Ford, Citroen, Buena Vista si alte firme mai mici.

“Nu putem semna contracte cu firme romanesti pana cand nu vom avea instalate un numar suficient de hotspot-uri, iar numarul acesta va fi determinat de catre companiile care vor cumpara servicii publicitare”, afirma Bruneli. El crede ca si firmele locale vor fi interesate de profilul utilizatorului de servicii free-hotspot.com: pasionat de tehnologie si cu venituri importante la dispozitie.

“Exista motive intemeiate de business pentru a veni in Romania acum. In primul rand rata de utilizare a Internetului creste in Romania mai repede decat oriunde in Europa. Din 2000 pana in 2006 numarul de utilizatori ai serviciilor Internet din Romania a crescut cu 500% – de peste cinci ori mai rapid decat in tari ca SUA, Marea Britanie si Germania”, spune vicepresedintele free-hotspot.com.

Joe Brunoli enumera printre motivele care au determinat compania sa vina in Romania si aderarea la UE “care va duce la cresterea audientei pentru serviciile noastre”, dar si faptul ca romanii nu au o experienta in utilizarea Wi-Fi ca in alte tari, astfel ca piata e deschisa, gata sa creasca de la aproape de zero.

Retelele WI-FI opereaza in benzile de frecvente radio de 2,4 GHz si 5 GHz, avand rate ridicate de transfer a datelor, cuprinse intre 11 si 54 Mbps. Serviciile de conectare la Internet asigurate de hotspot-uri pot fi accesate cu telefoane mobile, PDA-uri, laptop-uri sau alte echipamente compatibile Wi-Fi.

Niciun comentariu până acum. »

nici un comentariu până acum

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

Bloguieşte pe WordPress.com.